Talibanii și viitorul țării

Mentalități nocive

Mulți dintre români s-au arătat indignați de atitudinea profesorului deranjat de părul lung al elevilor și s-au solidarizat cu liceeni cu plete, ținte ale unei mentalități defecte din alte vremuri. Mentalitate neinteresată de inteligența, de educația și de nivelul la care pot ajunge niște elevi bine îndrumați, bine educați, ci de aspectul acestora!!! Unii s-au arătat mirați că în secolul XXI, mai există astfel de mentalități printre dascăli.

De partea cealaltă, există și români care îi beștelesc din diverse motive pe tinerii rebeli, de la liceul din Cluj Napoca, care au avut curajul să facă publică întâmplarea, dar mai ales au avut îndrăzneala și inteligența să ceară să li se respecte drepturile conform Legii Educației și Constituției României. Drepturi fundamentale pe care dascălii-talibani, cu mentalități și atitudini dictatoriale, dar cu mari lipsuri atât la partea umană cât și profesională, nu le iau în seamă și, mai ales, le iau în derâdere.

Veniți din comunism sau mai recent, din ultimii 27 de ani de  dezastru în educația națională, încă mai există destui talibani în școlile românești. Talibani care în loc să educe și să formeze în cel mai frumos mod cu putință, copiii și tinerii care le trec prin mâini, le distrug viitorul.

Amintiri din comunism

Chestiunea face să-mi aduc aminte de ceea ce se întâmpla în urmă cu câteva zeci de ani, în școlile din România, când bătaia era ruptă din rai, un rai pământesc creat paradoxal, de comuniști, dar cu rădăcini moștenite. Cred că mulți români își aduc aminte de acest principiu aplicat cu sârg de talibanii de ieri, fiind singurul mijloc cunoscut de ei, singura ”calitate” de dascăli prin care considerau că-i poate face să învețe, că îi poate face oameni pe școlari.

Din experiență vă povestesc că într-o școală sătească, în acele vremuri de tristă amintire, elevii de clasa a I-a învățau prima dată...să mănânce bătaie!!! După perioada cu pedeapsa pe coji de nuci, la colțul clasei, a fost  la modă ”educația” cu nuiaua. Mai mult, fiecare elev era obligat de învățătoare/învățător să vină la școală cu 10 nuiele. Nu orice nuiele, ci unele din lemn de sânger, care erau mult mai rezistente la bătaie și muuult mai usturătoare. Astea învățau bine de tot, înroșind palmele elevilor și umflându-le de nu mai puteau ține stiloul sau creionul între degete.

 Nuielele, chiar și de răchită, fiind folosite abuziv și intensiv, se rupeau repede. Astfel, că erau ajutate de palmele generoase ale dascălului dedicat cu trup și suflet meseriei sale, sub privirile atente ale tovarășului Ceaușescu, ce urmărea cu vigilență revoluționară, dintr-un tablou cu imaginea într-o ureche, fixat pe locul din perete unde pe vremuri stătea la loc de cinste icoana, cum este pusă în practică indicația ”Învățați, învățați și iar învățați!”

În școala unde 90% dintre cadrele didactice făceau naveta, zilnic, de la București, și care nu foloseau bătaia ca principal mijloc de educație, doi dascăli erau principalii zbiri, adepți sârguincioși ai corecției fizice. Tovarășa D, profesoară de istorie și geografie. Rupea cu bătaia, cu bețe, cu palme, încă de la intrarea în clasă erau luați în tăbarcă rebelii. Cum nu era de ajuns, în clasă, toți elevii, aliniați în picioare și cu mâinile în sus, erau obligați să bage genuflexiuni până la loc comanda. Chestia cu genuflexiunile a durat până când o elevă epuizată a leșinat în timpul executării pedepsei și de atunci tovarășei i s-a cam făcut frică și a lăsat-o mai ușor.

Tovarășul S, era ăl mai tare învățător cu pumni, palme și șuturi aplicate elevilor. Băieții erau victimele preferate. Tov-ul era și creativ, avea idei. Pe toți băieții care credea el că au părul mai mare decât regulamentar, și nu era vorba nici pe departe de plete, păr lung ca acum, îi ciopârțea cu propria lor foarfecă adusă de acasă. Învățătorul care folosea și apelative diverse-”Meștere”, ”Inginere”, ”Maistre”, etc-  a rămas celebru în memoria generațiilor de elevi care i-au trecut prin mâini, pentru cărările și mai ales inițialele numelor pe care le făcea cu foarfeca în părul lor.

Astfel, a doua zi după coafura primită gratis elevii în cauză trebuiau să se tundă zero, ca să nu rămână bătaia de joc a școlii. Întotdeauna erau copii tunși chilug, încât făceau lumină în clase într-o perioadă când zilnic se tăia energia electrică prin grija partidului pentru popor.

Îmi aduc și acum aminte, cu amuzament și revoltă în același timp, cum, într-o zi, învățătorul S., intrând într-o clasă unde era gălăgie, a scos și aliniat băieții în față și i-a pus să se pălmuiască reciproc!!! Ce mai, le-a creat o amintire de neuitat toată viața împricinaților, care, dacă îi întrebi acum, nu cred că-și aduc aminte să fi învățat vreun lucru cu adevărat de valoare de la acel dascăl.

Ce facem cu Nemuritorii din Educație?

Ce relevanță au aceste amintiri astăzi, la zeci de ani distanță, când bătaia s-a abolit în școli?

Simplu, când bătaia nu mai este ruptă din rai, mulți dintre talibanii din educație încă sunt la posturi, chiar dacă au ieșit de ani buni la pensie!!! Cum sunt și cei doi dascăli/zbiri, de tristă amintire. Îi văd uneori. Sunt nemuritori în școlile unde mai predau, chiar dacă nu mai folosesc bătaia drept principală armă a educației. Dar sunt depășiți total, moral și profesional. Nu au mai evoluat deloc în pas cu materiile pe care le predau. Sunt incapabili să progreseze.

 Nenorocirea cea mai mare este că actualii lor elevi nu învață nimic de la ei. Dacă pe lângă aceștia mai au și alți dascăli/talibani, își pot rata cu totul viitorul. Din păcate, astfel de talibani, cu mentalități din alte secole, depășiți total profesional și moral, există și lucrează în școli din toate județele României. Par de neînlocuit din două mari motive: unu- nu există cadre tinere care să le ia locurile; doi- acolo unde totuși apar tineri care vor să intre în învățământ, nu au loc de vechii talibani, cu relații, care țin cu dinții cât de mult pot de postul care le mai aduce niște bani în plus la pensie.

De pierdut are întreg sistemul de educației națională, dar cel mai mult sunt afectați copiii. Viitorul țării.

 Și o întrebare de bun simț, pusă de cineva pe forumuri: ”- Câți dascăli s-au revoltat atunci când elevii, la început de an școlar, nu au avut manuale în școli după care să învețe?”

Totuși, dacă ministerul de resort, inspectoratele județene ar face o analiză temeinică și ar impune măsurile necesare rezolvării acestei probleme, lucrurile s-ar putea îndrepta în 2-3 ani. Dar cine s-o facă, ministrul ”Genunche”, alt ministru, șefii politizați ai învățământului românesc?

Am tot respectul pentru dascălii adevărați, dedicați trup și suflet profesiei nobile pe care o fac demn, cu eforturi imense, cu umilință, în orice condiții, care modelează, educă, formează copii, tineri ai acestei țări, care au nevoie acută de educație mai mult decât oricând.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București

RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.

Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.

Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.