joi, 7 decembrie 2017

Moartea Regelui le aduce libertate totală românilor

România va renaște ca pasărea Phoenix din propria cenușă.

Motto: “-Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie!”-Regele Mihai I, ultimul discurs în Parlamentul României.

Paradoxal, dar ținând cont de realitățile sociale și politice ale României centenare, la moartea ultimului rege, Mihai I, pe lângă faptul că mulți îi deplâng pierdereapuțini se bucură, românii pot vedea și o parte bună a lucrurilor. Dispariția ultimului simbol al monarhiei, cu meritele și păcatele lui, cunoscute sau mai puțin cunoscute, face ca poporul român să își cunoască o importantă pagină de istorie dintr-o carte care abia de acum încolo va trebui scrisă de specialiști și citită în adevărata sa lumină.

O istorie despre monarhie, care a fost mult timp închisă de către regimul comunist și interzisă românilor, carte ale cărei file au început timid, să fie deschise abia după 1990, spre cunoașterea românilor. Ori până la căderea comuniștilor, istoria adevărată a României era cunoscută de foarte puțini oameni, cei care au trăit pe viu regimul monarhic. Restul poporului, majoritatea, în special tinerii știau foarte puține lucruri despre rege, regalitate, monarhie, fapte, evenimente, istorii adevărate. Și aceste puține lucruri erau de multe ori false, trunchiate, manipulate de propaganda comunistă, care își dorea să impună o lume nouă și să creeze oamenii noi ai socialismului îndoctrinați complet, fără să aibă acces la istoria reală. Istorie adevărată interzisă, ascunsă de orânduirea socialistă care le-ar fi putut zdruncina puternic convingerile comuniste.

Acum, odată cu moartea regelui, istoria interzisă are toate canalele deschise pentru a putea fi cunoscută de români, lucru care, în timp, le-ar putea schimba conștiințele, mentalitățile, i-ar face să privească din altă perspectivă atât trecutul, cât mai ales viitorul. Dacă poporul ar fi cunoscut cu adevărat istoria României, altfel ar fi gândit și total diferit și-ar fi ales conducătorii ultimelor decenii.

Odată cu aflarea și cunoașterea istoriei reale, românii pot deveni liberi cu adevărat. Liberi să gândească, liberi să facă judecăți de valoare, liberi să compare regimurile politice sub care au trăit, să le compare cu bunele și relele lor și cel mai important lucru, liber să aleagă în cunoștință de cauză.

Este adevărat că libertatea aceasta totală de conștiință, schimbarea de mentalitate nu vin peste noapte, imediat după cunoașterea adevărului istoric. Și de acceptarea acestui adevăr, pentru că încă există foarte mulți români îndoctrinați adânc în talibanismul socialist. Încă avem destui semeni printre noi, care consideră că orânduirea socialist/comunistă a dus România pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație!

Încet, încet, ireversibil, chiar și cele mai îndoctrinate persoane în perioada bolșevismului, chiar și cei mai cunoscuți reprezentanți ai orânduirii comuniste încep să se schimbe și recunosc deschis istoria adevărată a țării noastre. Iar cel mai bun exemplu în acest sens este chiar fostul lider comunist, primul președinte ales al României după revoluție, Ion Iliescu. Cel mai înverșunat adversar al Regelui Mihai, căruia i-a interzis revenirea în țară, i-a făcut toate mizeriile de frică să nu piardă puterea în favoarea acestuia.

Cu toate acestea, Ion Iliescu a avut tăria și mintea cea de pe urmă, să-i permită regelui intrarea în țară, să se reconcilieze cu acesta și, în final, chiar și înainte de retragerea fostului suveran, dar mai ales acum, după moartea lui să-i recunoască meritele, calitățile și faptele adevărate care le-au fost ascunse și interzise decenii la rând românilor, dar care au scris pagini nemuritoare în cartea de istorie a poporului român.

De aceea, începutul cunoașterii adevărului istoric după moartea regelui poate constitui un moment important de schimbare a mentalității și viitorului poporului român. 

România poate renaște ca pasărea Phoenix din propria cenușă.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.


joi, 30 noiembrie 2017

Românii și cunoașterea adevărului istoric

Ileana, Principesă de România, în slujba poporului român până la moarte

Istoria poate fi nu doar cea mai frumoasă poveste, ci și un exemplu, un mod de a descoperi, de a învăța și de ce nu, de a urma marile modele umane ale românilor, dar și ale istoriei lumii. Într-o Românie, ajunsă la Centenar, în care istoria ultimelor decenii a fost trunchiată, falsificată grosolan, folosită nu doar pentru ascunderea adevărului, ci mai ales pentru manipularea maselor, cred că învățarea și aflarea adevărului istoric nu este doar o necesitate, ci o datorie de conștiință a tuturora dintre noi.

Cunoaștere care trebuie să-i cuprindă atât pe cei mai în vârstă, puținii care mai sunt în viață și pot fi iei înșiși frânturi de istorie pe cale să se piardă. Cunoaștere a adevărului istoric care trebuie să-i lumineze și pe cei ce au trăit dramele comunismului instaurat de tancurile sovietice, care au călcat-o și ascuns-o sub șenile timp de 45 de ani. Cunoaștere, dar și modele umane de urmat pentru toți tinerii care trebuie să urce pe o adevărată scară ierarhică a valorilor reale.

Ce ar fi fost și ce ar fi dacă românii care au votat, după 1989, cu eșaloanele comuniste transformate peste noapte în apărători ai democrației originale românești, românii care au strigat entuziast că Ilici Iliescu le-a dat pământ, ar fi avut mai multă educație, o cunoaștere mai mare a adevărului istoric ascuns și trunchiat zeci de ani ? Cum ar fi votat acești oameni îndoctrinați de propaganda mincinoasă bolșevică și comunist socialistă, care au trăit ani de zile sub un regim dictatorial, dacă știau istoria adevărată : cum și cine a creat România mare, cine au fost adevărații conducători ai acestei țări, cine i-a împroprietărit pe țărani, cine a pus bazele dezvoltării României moderne ?

Dacă adevărul istoric ar fi fost cunoscut de toți românii așa cum a fost el în realitate, dacă nu ar fi fost ascuns aproape în totalitate, dacă manualele de istorie nu ar fi fost doar mijloace de îndoctrinare și manipulare în masă, altfel ar fi arătat România de astăzi, care sărbătorește 100 de ani de existență. Poate n-am fi avut acum o Românie bulversată, cu scara valorilor inversată de niște politicieni corupți, penali, inculți, agramați, aleși de cetățenii care nu-și cunosc suficient istoria adevărată, care nu știu să se raporteze suficient la valorile și principiile democrației adevărate. Poate n-am fi avut o țară condusă de neocomuniști și urmașii urmașilor lor, transformați și autointitulați capitaliști.

Poate nu am fi ajuns în situația excepțională ca marii corupți, condamnații penali să facă legile în forul suprem, Parlamentul, și să conducă țara în secolul XXI. Aleși care ignoră istoria adevărată, dar folosesc Centenarul României Mari ca pe un prilej de a se împopoțona fără merite în scaunele puterii, de a se împăuna cu mari cuvinte patriotice sforăitoare, false în gurile lor mincinoase, de a evoca fapte istorice de care doar se folosesc pentru capitalul propriu de imagine și, nu în ultimul rând, au prilejul de a mai fura cât de mult pot din sumele bugetului de stat alocate cu generozitate acestui eveniment.

Pe lângă falsul patriotism de fațadă și de interes al trecătorilor politicieni ai zilei, al exponenților puterii corupte, încet, încet începe să-și facă loc, să iasă la iveală adevărul istoric despre România și cei care au iubit cu adevărat și au făcut ceva pentru poporul român. Încep să fie aduse la lumină personalitățile, oamenii, cei care oricând pot constitui modele umane de urmat pentru români, în special pentru tinerii care au atât de multă nevoie de a cunoaște și a urma valorile adevărate ale acestei țări.

Istoria adevărată, alternativă la falsa istorie nocivă, îndoctrinatoare, manipulatoare- trebuie cunoscută de toți românii, astfel încât viitorul să nu mai fie clădit pe minciună, ci pe adevăr. Cu toții, trebuie să ne cunoaștem istoria adevărată, bună sau rea, indiferent că ne place sau nu. Să renunțăm la patriotismul de fațadă, la minciuni, la manipulare. Să cunoaștem adevărul istoric și să învățăm să fim oameni.

Câți dintre români știu cine a fost Principesa Ileana și ce a făcut aceasta pentru poporul român ? Cred că destul de puțini. Tocmai de aceea, citirea unei mici pagini de istorie adevărată este binevenită. În primul rând, vom afla un adevăr istoric, iar în al doilea rând, putem descoperi o personalitate extraordinară, un model uman demn de respectat și de urmat de mulți dintre noi.

Recent, am asistat la premiera spectacolului " Ileana, Principesă de România", dramatizare după romanul autobiografic ,,Trăiesc din nou” de Edith Negulici Un spectacol de şi cu LIANA CETERCHI Video şi sunet: Luca Achim, Teodora Toader .

În apropierea Centenarului Marii Uniri, Asociaţia Femeilor din Teatru IF…/…DACĂ PENTRU FEMEI, în parteneriat cu UNITER, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Arhivele Naţionale ale Statului, Asociaţia România Culturală şi Mânastirea "Schimbarea la Faţă” din Ellwood City, Pennsylvania, USA, au creat un spectacol menit să omagieze memoria celei care a fost Principesa Ileana a României, Arhiducesa de Austria, un destin care s-a desfăşurat între palat şi mânăstire, pe fundalul celor două războaie mondiale, într-o perioadă de mari frământari din istoria Europei.

Spectacolul Ileana, Principesă de România aduce la lumină o parte esenţială din istoria Bucureştiului şi a României. Spectacolul despre viaţa principesei Ileana este o evocare plină de farmec şi dramatism a principalelor momente din viata autoarei şi a istoriei trăite.

,,Da, să trăiesc din nou, pentru că după ce am plecat de acasă, care pentru mine a fost întotdeauna România, am fost ca şi moartă. Nu împrejurările au fost greu de suportat, ci însăşi nevoia de a trăi. Nu m-am îndoit nicio clipă de necesitatea fizică a prezenţei mele pentru cei şase copii ai mei…Dar in interior, „eul” care există independent de mama, soţia, prietena care eram – „eul” esenţial, pe care tot restul era construit – a suferit un şoc mortal când am fost îndepărtată de poporul meu.” (Principesa Ileana).

Privit prin prisma celor 100 de ani de la naşterea sa, destinul Principesei Ileana se distinge ca fiind emblematic pentru cursul istoriei contemporane. El stă sub zodia refugiului, începând cu frageda copilărie, ce i-a fost marcată de refugiului la Iaşi, în timpul Primului Război Mondial, apoi refugiată într-un exil impus de fratele ei Carol II, care nu i-a permis să se reîntoarcă în România, nici măcar pentru a-şi îngriji mama, nu ca fiică iubitoare, ci ca infirmieră de meserie. 

Urmează refugiul impus de nou instauratul regim prosovietic, şi deci anti-german, ceea ce o afectează fiind căsătorită cu Arhiducele Anton de Habsburg, considerat inamic.
Odată cu abdicarea Regelui Mihai, urmează refugiul impus tuturor membrilor Casei Regale, mai apoi, neacordarea azilului în Elveţia, Argentina, deloc prietenoasă sub Peron şi în final Statele Unite ale Americii, care o primesc. 


Iar la 52 de ani, autorefugiul său la mânăstire, pe calea deschisă ei de Domnul, cum singură mărturiseşte: ,,Aceasta este unica şi singura cale deschisă pentru mine…răspunsul la orice fel de îndoiala stă în chiar cuvintele Domnului Nostru Isus Christos:,,Ce-i aceasta pentru tine? Urmează-mă!” Aşa voi face! Aşa să mă ajute Dumnezeu! Facă-se voia Ta!”

Dar tot acest parcurs a fost unul exemplar, a fost traiectoria unei luptătoare, Principesa Ileana s-a luptat pentru alţii, a fost în slujba poporului ei, în slujba celor în nevoie…


A realizat spitale, cantine, scoli de infirmiere, tot felul de modalităţi de a strânge fonduri pentru răniţi, orfani, bolnavi, săraci, cei mai putin norocoşi decat ea, care era fiica unui Rege important, Ferdinand Integratorul şi a unei Regine de excepţie, Regina Maria a României. Viaţa Principesei Ileana, devenită Maica Alexandra, o impune ca model demn de urmat şi o legitimează în faţa posterităţii.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.


joi, 23 noiembrie 2017

Test important pentru Justiția Română

 Rezolvarea problemei ”statului Paralel și Ilegitim”
Va îndrăzni Justiția actuală să cerceteze și acuzele grave ale marelui partid politic aflat la putere acum, în România ?

În ultima săptămână, am auzit vorbindu-se de lovituri de stat în două țări. Una membră a UE, România, unde ayatolahul Liviu Dragnea a fost încolțit de DNA și cealaltă în Africa, în Zimbabwe, unde dictatorul Robert Mugabe a fost sechestrat de armată și înlăturat de la putere. Evident, realitățile din cele două țări sunt diferite, ca să nu zic și paralele. Să vedem cum stau lucrurile în ograda noastră și cum ar putea fi rezolvată problema ”statului Paralel și Ilegitim”, dacă se dorește acest lucru.

Abuzuri grave ale unor persoane care conduc instituții publice de forță, încercări de preluare a puterii politice, legitim aleasă, folosirea resurselor financiare publice și folosirea instrumentelor autorității de stat pentru a intimida, șantaja și înlătura decidenții politici, încălcarea Constituției României de către președintele țării, Klaus Iohannis. Am auzit cu toții despre ele. Scena politică și opinia publică s-a inflamat din această cauză în ultima vreme.

Toate aceste acuze grave se pot constitui, chiar dacă au fost făcute publice într-o declarație politică, în tot atâtea capete de acuzare, care pot fi însumate simplu într-una singură ce poate fi numită lovitură de stat, prin complicitatea președintelui țării, asupra puterii politice și executive a României !!! 

De cele mai multe ori, declarațiile politice în scumpa noastră patrie, se fac cu mare ușurință, din diverse motive, unele sunt răfuieli între diversele partide rivale, destule sunt iresponsabile. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor dacă nu chiar în toate, declarațiile politice iresponsabile nu au consecințe în fața legilor. Cei care le fac nu sunt trași la răspundere juridică, chiar dacă au avut drept țintă diverse obiective, cum ar fi statul de drept.

Cred că oamenii politici de valoare, inclusiv partidele din care fac parte, ar trebui să aibă conștiința și responsabilitatea declarațiilor și faptelor lor. Câți politicieni români din fruntea statului au această responsabilitate ?Chiar și cu lupa dacă i-am căuta, nu cred că i-am găsi pe politicienii responsabili, care să dea socoteală pentru vorbele și faptele lor.

Când ești cel mai puternic partid aflat la putere, când ești cel de-al treilea om în ierarhia puterii, când ai majoritatea și faci legile în Parlament, ca politician, ar trebui să ai conștiința declarațiilor și faptelor tale. Mai ales atunci când aduci și nu o singură dată, ci în mod repetat, acuze extrem de grave, când vorbești de lovitură de stat și răsturnarea puterii legitim alese, nu glumești, nu te răfuiești cu adversarii politici, ba chiar pui aceste acuze într-o rezoluție semnată unanim, de Comitetul Executiv al PSD, atunci lucrurile sunt extrem de serioase și trebuie înaintate justiției spre cercetare și soluționare.

Sau dacă nu se întâmplă acest lucru, cred că Justiția are puterea să se autosesizeze, să cerceteze și să rezolve problema loviturii de stat. Timp de circa o săptămână am așteptat, am fost curios să văd dacă cineva sesizează ori dacă Justiția Română însuși se autosesizează în cazul rezoluției ce denunță ”statul Paralel și Ilegitim”.

Nu s-a întâmplat acest lucru până acum, dar încă mai este timp ca Justiția din România să facă lumină în privința loviturii de stat, să clarifice lucrurile, dacă găsește vinovați să-i pedepsească conform legii, dacă nu găsește vinovați să-i tragă la răspundere pe politicienii iresponsabili care au făcut acuzele respective. În final, să liniștească apele din această țară.

Dar cum să acționeze tocmai acum, când diversele tabere politice și cetățenești se încaieră tocmai pe legile Justiției în Parlament. Tabere cu susținători din ”câmpul tactic”, procurori, judecători, politicieni condamnați sau cercetați penal. Miza este imensă atât pentru consolidarea sau slăbirea statului de drept, independența și libertatea Justiției, cât și pentru încercarea de punere sub control a acestei instituții vitale într-o democrație adevărată. Bătălia este aprigă și pentru scăparea marilor corupți de răspundere și pedeapsă în fața legii, pentru rămânerea sau accederea la putere, pentru păstrarea privilegiilor și averilor ilicite.

Oare, va îndrăzni Justiția actuală să cerceteze și marile acuze ale marelui partid politic aflat la putere acum, în România ?

Rezoluția PSD de la Băile Herculane :
”PSD a analizat situaţia tensionată prezentă în spaţiul public din cauza numeroaselor informaţii despre abuzurile grave ale unor persoane care activează, au condus sau încă mai conduc instituţii publice de forţă şi care indică în mod clar existenţa unui aşa-numit «Stat Paralel şi Ilegitim», care încearcă să preia controlul asupra puterii politice, legitim constituită prin alegeri libere şi corecte, reprezentând un pericol de natură să îngrijoreze opinia publică”, se arată în rezoluţia adoptată în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, desfăşurată la Băile Herculane.
”Rezultă că «Statul Paralel şi Ilegitim» foloseşte resursele financiare publice şi instrumentele specifice autorităţii de stat pentru a-i intimida, şantaja sau a-i înlătura pe decidenţii politici care susţin sau promovează modificările legislative menite să readucă puterile statului în matca lor constituţională, în acord cu principiile democratice şi cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului”, susţin social-democraţii.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.






joi, 16 noiembrie 2017

Secretele nedezvăluite ale SRI-ul în cazul ”spionului” rușilor


Liber, ”spionul” sârbo-rus râde de SRI


În timp ce opinia publică era cu ochii pe circul politic și urmărea atentă dezvăluirile privind fraudarea fondurilor europene de către marele politician al momentului, Liviu Dragnea, cel mai mare și mai puternic serviciu de informații român era cu mâna pe butonul bombei de presă, pregătită temeinic. Astfel, jurnaliștii au fost invitați la o întâlnire la sediul instituției respective, unii dintre ei așteptându-se probabil la dezvăluiri privind corupția sau ”statul paralel” din România.


Când colo, le-a fost servită o știre senzațională cu prinderea unui celebru extremist sârb, cunoscut pe rețelele de socializare unde își punea poze și își afișa faptele de arme, acuzat printre altele și de crime de război în Ucraina.
Un ”succes” răsunător al SRI, care a anunțat en-fanfare, opinia publică despre prinderea periculosului spion sârbo-rus, care se plimba pe coasta Mării Negre, fotografiind radarele militare americane, bazele NATO!!!

Toată presa cea vestită, mai puțin Pro TV, unde nu am văzut la știrile de marți seara preluată ”bomba” SRI (au dat-o abia a doua zi dimineață), a preluat știrea pe modelul break-news.

În era super tehnologiilor, a sateliților care te filmează și în gaură de șarpe, mi-a fost greu să înghit ”gogoașa” cu spionul extremist sârb, pus în slujba rușilor. Din start, mi s-a părut o fumigenă. Parcă îl și vedeam pe spionul rus cutreierând coasta Mării Negre, racolând oameni, organizând rețele de spionaj ale agenturilor străine, cu un aparat Smena de gât, fotografiind de zor, peste gard, radarele militare!

Dar presa noastră a înghițit pe nemestecate ”gogoașa” livrată, fără să-și mai pună întrebări despre ce și cum, într-o țară ca România, în care, cu adevărat, cred că există interese străine și colcăie de tot felul de agenți, care nu doar că urmăresc secrete strategice, fac jocuri, se implică în viața politică la vârf și racolează cozile de topor ale românilor.

Acesta era marele spion sârbo-rus, Zivkovic Bratislav, lider al unei asociații paramilitare din Serbia, un extremist periculos care spiona bazele militare americane din România !!! La cererea expresă a unui procuror, la propunerea SRI, spionul străin a fost declarat indezirabil, expulzat și a primit interdicția de a intra timp de 15 ani în România.

La aflarea vești supra mediatizată, românii au răsuflat ușurați că periculosul spion, criminal de război sârbo-rus a fost prins de inteligenții de la SRI. Mare succes, o performanță care va intra probabil în cartea de istorie a Serviciului.

O parte dintre cetățeni au aplaudat acțiunea inteligenței românești, unii au rămas impasibili, văzându-și de necazurile lor, iar cei mai puțini au început să-și pună întrebări mai mult sau mai puțin pertinente. Să afle secretele SRI :

- Cum se face că SRI se laudă că a prins un spion și în loc să-l lege, să-l stoarcă de informații și să-l de ape mâna Justiției, i-a dat drumul să plece liber ca pasărea cerului ????!!!! –Spionajul militar nu mai este pedepsit de legea română ??? – Dacă era criminal de război, nu trebuia reținut și predat Tribunalului Penal Internațional ???

Liber, ”spionul” sârbo-rus râde de SRI

La foarte puțin timp de la expulzare, liber, Zivkovic se apără în publicația Sputnik.md și râde cu gura până la urechi de SRI și acuzațiile de spionaj ce i s-au adus: "Nu există niciun fel de dovezi. S-au speriat de prezența mea !"

El publică și Cererea procurorului către Curtea de Apel București privind declararea persoanei indezirabile Bratislav Zivkovic :


”Succesul ” operațiunii SRI de prindere și punere în libertate a marelui spion sârbo-rus, cu poze puse chiar de el pe rețelele de socializare, pare o fumigenă. Nu știu de ce aruncată pe piață, părerea mea dar și a altor români, care aruncă o umbră de îndoială asupra profesionalismului lucrătorilor care au instrumentat cazul. Mai mult, stârnește nedumeriri și întrebări la care românii ar trebui să afle răspunsuri.

Iată doar câteva reacții, opinii și întrebări ale unor oameni pe forumuri:

Subiect fals care devoaleaza coruptia SRI!  ”SRI sa ne explice cum a fugit Omar Hayssam, Sebastian Ghita, Puiu Popoviciu, cum Dragnea fura din buget de a fost nevoie sa-l demaste OLAF, nu SRI, cum a furat legal cel de la Hexyfarma cu protectia lor!
Cand vom avea un SRI devotat tarii si unei cauze morale, nu jegurilor vremelnice de la butoane vom avea si o Romanie mai buna si mai prospera! ”
Nu inteleg ”De ce nu a fost arestat in loc sa fie doar declarat persoana indezirabila? O sa intre in tara oricum, fie pasaport fals, sau ilegal.
Si de ce nu l au luat pe sus de la grantia si aruncat in puscarie?spionajul nu mai e infractiune?”
hmm 
”Pai si de ce nu a fost arestat???Poate faceam un schimb cu ghita ciobanul al nostru.” 
 dar...de ce nu l-au arestat? 
”Oare la cate a facut acest individ nu trebuia deferit Tribunalului Militar
International pentru a fi judecat pentru crime de razboi ,spionaj si multe altele?”
 Ce incredere SRI? 
”Asta e marea descoperire SRI? Chiar n-au si ei un prins mai low profile? Ratatul asta isi impanzeste facebooku cu poze cu arme si si asta e marele 007 care l-a filat SRI-ul si i-a intins "capcane"?” 
 Ha, ha, ha 
”O stire venita tocmai la timp sa atenueze scandalul cu fonduri europene furate de Dragnea. Pe nimeni nu intereseaza ca pesedintele camerei deputatilor si presedintele partidului de guvernamant fura si distruge Romania de 100 de ori mai mult decat amaratul ala de sarb . Pana la urma nici nu suntem asa convinsi ca era spion, poate pe retelele de socializare sau la groapa de gunoi , in rest nu cred ca mai este ceva de spionat in tara asta. Sa fim seriosi. Ne meritam soarta. Dragnea sa fure linistit , noi sa platim ca fraierii iar serviciile speciale prind un spion inchipuit.”
 We are the champions of the world 
”BRAVO SRI! Sinteti ce-ati fost si inainte de... -- cel mai tare serviciu de spionaj de pe planeta. (Cel putin asa auzeam prin circiumile Epocii de Aur.)

Uite, n-au trecut nici... pfff... 30 de ani de cind v-ati dat de trei ori peste cap unii altora si deja ati prins primul spion. Asta zic si eu productivitate. Nu sint bani aruncati pe apa simbetei miliardele alea care va intra in buzunare an de an.

Sa curga sampania, avansarile la exceptional, ordinele si decoratiile, primele de Craciun, al 17-lea salariu!

Las vorba copiilor si nepotilor sa fie pe faza (cu felicitarile de rigoare) peste 30-40 de ani cind il veti dovedi, ca aceeasi maiestrie inegalabila, si pe al doilea spion.

Felicitari inca o data in fata frontului atmosferic!”

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.








joi, 9 noiembrie 2017

Să râdem cu băieții deștepți de la stația Victoria

Trăiască Partidul, Trăiască România, Trăiască Marea Guvernare!

Dacă Ceaușescu, disperat, le promitea românilor încă 100 de lei la salariu.
 Guvernul Tudose le promite doar 2 lei, după calculele lui Mișa !!!

 Motto: ”Înţeleg că au înţeles că nu e cazul, că finalul va fi acelaşi”-un premier cu boală pe și frică de bănci, pasager pe la Palatul Victoria

Cum ar fi ca peste ani, Mișa și ceilalți corifeii din actualul guvern PSD/ALDE, îmbătrâniți și albiți de povara României, care a stat odată, pe umerii lor, să povestească mândri nepoților mirați: ”Noi, în frunte cu șeful Mihăiță, am făcut Revoluția fiscală. Ce vremuri. Lumea protesta în stradă și noi le-am dat-o în bot cu legea. Ce le-am mai tras-o și băncilor, dar în special prostimii. Eram tari în ordonanțe. Nu ne păsa nouă că lătrau câinii în fața guvernului. Am scris istorie !”

8 noiembrie 2017 a fost o zi mohorâtă pentru mulți români nemulțumiți că Executivul roșu a adoptat așa zisa Revoluție fiscală cu intenția de a strânge tot mai mulți biștari la punga statului din ce în ce mai devalizată, mai goală. Chiar vopsită și prezentată de guvernanți în tot felul de culori optimiste, Marea Revoluție fiscală nu i-a încântat deloc pe o mare parte dintre concetățenii noștrii, care au rămas în țară să muncească, să supraviețuiască și să fie umiliți de statul social-democrat cu mână largă, angajați speriați că vor câștiga mai puțini bani la salariu după ce au fost obligați prin lege că contribuie mai mult la buget.

Pe lângă cetățeni- angajați de multinaționale, firme autohtone, sindicate-s-au arătat tare nemulțumiți de noua politică fiscală și marii, dar și micii investitori, angajatori din mediul privat, atât din sectorul producție, cât și din zona serviciilor.

În ciuda protestelor, Guvernul nu s-a lăsat absolut deloc intimidat, ba, dimpotrivă a mers cu nonșalanță înainte pe măsurile adoptate, conform proverbului popular ”Câinii latră, ursul merge !” Mai mult, premierul și miniștrii săi au dat dovadă de aroganță maximă la adresa manifestanților, în special cei din zona bancară, fie ei angajați sau angajatori. Le-a tras-o la toți. Executivului nu i-a păsat nici de tot felul de demonstrații la tablă, ca la carte, făcute de economiști, ci a mers cu tărie pe mâna propriilor specialiști, declarând sus și tare că toți românii vor avea de câștigat și nu de pierdut după aplicarea noilor măsuri fiscale.

Referitor la protestul sindicatelor de la Grupul Dacia Renault față de Revoluția fiscală: "Am apreciat, cu ghilimelele de rigoare, un protest al unor români susținuți de conducere, care doreau autostrăzi, compania externalizand profitul. Superb. Nu mai merge", a declarat premierul Mihai Tudose,  în ședință de guvern, din 8 noiembrie 2017.

Pe un astfel de fond, vizual, sonor și mai ales faptic, m-a surprins declarația unui om de afaceri, care a spus că premierul Mihai Tudose este cel mai glumeț om din țară, nu doar primul om din guvern ! După clipele de stupoare, amintindu-mi de niște momente memorabile semnate prim-ministru Mihai Tudose, i-am dat dreptate afaceristului îngrijorat cum își va negocia contractele cu angajații, astfel încât să împace și capra și varza și, mai ales, să nu intre în faliment.

” Păi ce, i-au dus pe bani noaptea la baie? Le-a dat apă?

Ca atare, am zis să trecem în revistă marile glume ale lui Mihăiță premier, zis de unii și Terente, om cu frică și boală pe multinaționale, pe bănci în special :

Vă spun care este părerea mea despre inflamarea excesivă a opiniei publice. Este vorba despre creșterea contribuțiilor. Acolo, și sindicate, și patronate, care până mai deunăzi erau în regulă cu trecerea contribuției, s-au inflamat după ce Guvernul a decis să introducă niște măsuri ferme în ceea ce privește externalizarea profitului, nefăcând practic altceva decât să transpună în legislația românească o directivă europeană, precum și alte măsuri pe care noi considerăm că trebuie să le luăm ca să nu mai fie deductibil tot profitul”, a spus Mihai Tudose la începutul ședinței de Guvern, de miercuri, 8 noiembrie 2017.

Adică să avem şi noi nişte bani din care să facem educaţie, sănătate şi infrastructură. În acest sens, s-au inflamat nişte multinaţionale, dar din fericire înţeleg că au înţeles că nu e cazul, că finalul va fi acelaşi”, a mai afirmat Mihai Tudose.
”Tocmai am aflat acum că niște sucursale ale unor bănci au dat liber angajaților pentru a participa la mitingul din față. Deci sunteți pe drumul cel bun. Dacă băncile sunt nervoase, eu vă felicit. Poate o să plătească și impozite”, a spus Mihai Tudose, în ședința de guvern în care s-au aprobat modificările la Codul Fiscal.

În vară, acesta premierul a declanșat ostilitățile împotriva băncilor, când a declarat la o televiziune : "Băncile din România o duc foarte bine. Au sedii foarte frumoase. Ei, la sfârşitul anului, spun că au o pierdere. Eu nu am ce bani să pun în bancă. Eu nu vreau salariul pe card să le dau lor doi bani la fiecare retragere. Văd reclame la TV că dau ei bani aşa... Terente era copil pe langa aceste banci”.

Premierul a făcut o dezvăluire la care nu se aștepta nimeni, o experiență cu o bancă din România: "Am avut o experienţă cu ei. Aveam 500 de dolari la o bancă. Şi după câţiva ani mi-au spus că trebuie să le dau eu 50 de dolari. Păi ce, i-au dus pe bani noaptea la baie? Le-a dat apă? Noi suntem proşti? Până aici! Taxă de şmecher, taxă că intri în bancă, taxă că ieşi din bancă. Dacă vor continua aşa, voi fi şi eu nevoit să îi spun tatălui meu să nu îşi mai ţină pensia la ei la bancă.”

După cum constatăm, trăim un fel de tragicomedie modernă, de Râsu-Plânsu !

Nenorocirea, însă, este că o trăim pe pielea noastră.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.